12 definiții pentru institutor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

institutor, ~oare smf [At: CADE / Pl: ~i, ~oare / E: fr instituteur] 1-2 (Nob) Persoană care instituie (1-2). 3 (Iuz) Învățător la oraș. 4 (Înv) Persoană care se ocupa de instruirea unui copil.

INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș). – Din fr. instituteur, lat. institutor.

INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În vechea organizare a învățămîntului) Învățător la oraș. Cu domniile fanarioților se introdusese în țară o mulțime de dascaleci (loghiotați) ca institutori prin casele boierești. GHICA, S. A. 106.

INSTITUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (În trecut) 1. Grad în învățământul elementar, superior învățătorului, dat mai ales celor care predau la oraș. 2. Persoană care se ocupa de instruirea unui copil. [Cf. fr. instituteur].

INSTITUTÓR, -OÁRE s. m. f. (în trecut) învățător (la oraș). (< fr. instituteur, lat. institutor)

institutor m. 1. cel ce institue sau stabilește; 2. cel ce predă instrucțiunea primară în școalele urbane.

*institutór, -oáre s. (lat. institútor, -óris, d. institúere, a instrui). Care institue, fundator. Profesor de școală primară urbană. (În Francia, acest termin se întrebuințează de pe la 1789 înlocuind pe maître d’école, cum se zicea în ainte).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

institutór s. m., pl. institutóri

institutór s. m., pl. institutóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INSTITUTÓR s. dascăl, (peior.) belfer.

INSTITUTOR s. dascăl, (peior.) belfer.

Intrare: institutor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • institutor
  • institutorul
  • institutoru‑
plural
  • institutori
  • institutorii
genitiv-dativ singular
  • institutor
  • institutorului
plural
  • institutori
  • institutorilor
vocativ singular
  • institutorule
plural
  • institutorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

institutor, -oare institutoare

etimologie: