înrâurire sf [At: (a. 1835) URICARIUL, VIII, 131 / Pl: ~ri / E: înrâuri] 1 (Înv) Exercitare a unei influențe asupra cuiva Si: înrâurință (1), înrâurită (1). 2 (Ccr) Influență.

ÎNRÂURIRE s.f. Acțiunea de a înrîuri și rezultatul ei; influență. [< înrîuri].

înrâurire f. influență.

înrâuri vti [At: (a. 1835) URICARIUL, VIII, 126 / Pzi: ~resc / E: în- + râuri (pll râu)] (Înv) 1-2 A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva Si: a influența.

ÎNRÎURI, înrîuresc, vb. IV. Tranz. A exercita o influență, a influența. Eram și eu înrîurit de sfiala îngrijorată a celorlalți. CAMIL PETRESCU, U. N. 28. Seninătatea gravă a Sașei se întunecase în umbra unei melancolii dureroase, ce părea că înrîurește deopotrivă pe toți dimprejur. D. ZAMFIRESCU, R. 11. ◊ Intranz. Legături de rudenie și prestigiul ce dă o mare avere înrîuresc asupra societății lipsită de principii de moralitate. BOLINTINEANU, O. 432. Prefacerile înrîureau în ființa... politică sau morală [a națiunilor]. NEGRUZZI, S. I 200.

ÎNRÎURIRE, înrîuriri, s. f. Acțiunea de a înrîuri și rezultatul ei; influență, influențare. Versurile lui exercitau asupra mea o înrîurire extraordinar de puternică. VLAHUȚĂ, O. A. 441. Se vede că foamea are multă înrîurire asupra închipuirii. ALECSANDRI, O. P. 240. Teatrul romîn... avu o mare înrîurire asupra literaturii. NEGRUZZI, S. I 341.

ÎNRÂURI vb. IV. tr. A influența. [P.i. -resc. / după fr. influer, germ. beeinflüssen].

ÎNRÂURI vb. tr. a influența. (după fr. influer, germ. einflüssen)

A ÎNRÂURI ~esc tranz. A supune unei acțiuni ce poate duce la schimbări; a supune unei influențe; a influența. [Sil. -râ-u-] /în + râuri

înrâurì v. a influența. [Neologism modelat după germ. beeinflussen].

*înrîurésc v. tr. (d. rîŭ, după fr. influencer și germ. be-ein-flussen). Rar. Influențez.

*înrîuríre f. (d. rîŭ, după germ. ein-fluss, influență, d. fluss, rîŭ). Rar. Influență.

înrâurire (desp. -râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâuririi; pl. înrâuriri

înrâurire (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâuririi; pl. înrâuriri

înrâurire s. f., g.-d. art. înrâuririi; pl. înrâuriri

înrâuri (a ~) (desp. -râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâuresc, 3 sg. înrâurește, imperf. 1 înrâuream; conj. prez. 1 sg. să înrâuresc, 3 să înrâurească corectat(ă)

înrâuri (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâuresc, imperf. 3 sg. înrâurea; conj. prez. 3 să înrâurească

înrâuri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâuresc, imperf. 3 sg. înrâurea; conj. prez. 3 sg. și pl. înrâurească

ÎNRÂURIRE s. 1. v. influență. 2. v. autoritate. 3. influență, putere, trecere, (fig.) greutate. (Om cu ~.) 4. v. efect.

ÎNRÂURI vb. v. influența.

ÎNRÎURI vb. a influența. (I-a ~ profund creația.)

ÎNRÎURIRE s. 1. influentă, putere, (rar) stăpînire, (înv.) înrîurită. (Nu are nici o ~ asupra lui.) 2. ascendent, autoritate, considerație, influență, prestigiu, reputație, respect, stimă, trecere, vază, (înv.) înrîurită, (fig.) credit. (Se bucură de o mare ~.) 3. influență, putere, trecere, (fig.) greutate. (Om cu ~.) 4. acțiune, efect, influență, rezultat. (Ce ~ are acest medicament asupra inimii?)