inginer, ~ă smf [At: (a. 1803) URICARIUL, III, 21/10 / V: (Mol) ~iu, ~nier, (reg) injerel, ingerel / Pl: ~i / E: fr ingénieur, ger Ingenieur, it ingegnere, rs инженер] 1 Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere. 2 Titlu deținut de un inginer (1). 3 (Înv; arg; șîs ~ de poduri) Vagabond. 4 (Înv; fam; îs) Plan de ~ chior Vorbire cu dublu sens.

INGINER, ingineri, s. m. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățămînt superior, care organizează și conduce procesele tehnologice de extragere și prelucrare a materiilor prime și de producere de bunuri fabricate. Inginer constructor. Inginer mecanic. Inginer silvic. ▭ Inginerul cel tînăr, Sebastian Luduș, se codea, socotindu-se strein între doi camarazi. C. PETRESCU, A. 399.

INGINER s.m. Diplomat al unei școli superioare politehnice sau al unui institut cu caracter tehnic care organizează și conduce procesele tehnologice într-o întreprindere. [< fr. ingénieur, it. ingegnere, germ. Ingenieur].

INGINER, -Ă s. m. f. specialist cu calificare superioară care organizează și conduce procesele tehnologice într-o întreprindere. (< it. ingegnere, fr. ingénieur, germ. Ingenieur)

INGINER ~ă (~i, ~e) m. și f. Specialist cu studii tehnice superioare apt să efectueze și să dirijeze diferite lucrări (de proiectare, de construire, de exploatare etc.). /<fr. ingénieur

inginer m. 1. cel ce inventează mașini, plănuește și dirijează lucrări de artă și de industrie (fortificațiuni, poduri, canale. căi, etc.); 2. în special, cel ce a obținut o diplomă dela școala de poduri și șosele sau dela cea de mine; 3. fam. inginer de poduri, vagabond (= fr. ingénieur).

*inginér m. (fr. ingénieur, vfr. engeigniere, engeigneor, d. s’ingénier, a te gîndi ca să inventezĭ, d. lat. ingenium, spirit, minte, de unde și fr. engin, spirit de invențiune, mașină; it. ingegnere, ingegnero; engl. engineer; rus. inžinér). Acela care, pin ajutoru matematiciĭ aplicate, dirijează lucrările podurilor, șoselelor, căilor ferate, canalelor, minelor, edificiilor, mașinilor, fortificațiunilor ș. a. Fig. Iron. Inginer de stradă (saŭ și de podurĭ), haĭmana care tot umblă pe stradă (și pe podurĭ) și despre care se zice în rîs că, pin pașiĭ pe care-ĭ tot face, măsoară strada.

ingerel sm vz inginer

femeie-inginer s. f. Femeie care a îmbrățișat profesia de inginer ◊ „Avem trei secții în afara celor șase unități integrate, toate coordonate de către femei. Femei-inginer.” R.l. 6 I 74 p. 3. ◊ „Familia anunță cu profundă durere împlinirea unui an de la decesul mult iubitei lor ing. E.Z.-L., prima femeie-inginer.” R.l. 2 XI 74 p. 4. ◊ „Pe adresa unei astfel de barăci de pe Olt primește scrisori unul dintre cei mai tineri constructori de hidrocentrale, între primele femei-inginer-constructor din România [...]” R.l. 28 IX 85 p. 5; v. și femeie-medic (din femeie + inginer; cf. fr. femme-ingénieur; DMN 1967)

muncitor-inginer s. m. Muncitor care își completează studiile pentru a deveni inginer ◊ „Un nou tip de muncitor și-a făcut apariția în întreprinderi: muncitorul-inginer.” Sc. 13 X 61 p. 3 (din muncitor + inginer; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 234)

inginer s. m., pl. ingineri; abr. ing.

inginer s. m., pl. ingineri

inginer s. m., pl. ingineri

inginer (ingineri), s. m. – 1. Specialist cu pregătire tehnică și teoretică în urma absolvirii unei facultăți. It. ingegnero (sec. XIX). – Der. inginereasă, s. f. (nevastă de inginer; femeie inginer); inginerie, s. f.; ingineresc, adj.; inginerește, adv.

inginér, ingineri s. m. (adol., peior.) 1. om care stă cu mâinile la spate și comentează în timp ce alții muncesc. 2. om care se crede interesant și își dă importanță.

a lăsa (pe cineva) inginer expr. (intl.) a fura (cuiva) tot.

inginer financiar expr. (pub., peior.) autor al unei escrocherii / fraude de mari proporții.