9 definiții pentru infix


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

infix sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr infixe, ger Infix] (Lin) Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvânt și care are valoare morfologică.

INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

INFÍX, infixe, s. n. Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvînt, avînd valoare morfologică.

INFÍX s.n. Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvânt și care are valoare morfologică. [< fr. infixe, cf. lat. infixus – inserat].

INFÍX s. n. consoană cu valoare morfologică inserată în rădăcina unui cuvânt. (< fr. infixe)

INFÍX ~e n. Element morfologic (constând, de obicei, dintr-o consoană) care se introduce în rădăcina unui cuvânt. /<fr. infixe


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INFÍX s. n. (< fr. infixe, lat. initxus „inserat”): consoană cu valoare morfologică, inserată în rădăcina (radicalul) unui cuvânt. Astfel, consoana n, inserată în rădăcina indo-europeană jug- (păstrată în lat. jugum „jug” și în rom. jug) a dat naștere temei jung-, care apare în lat. jungere „a uni”; consoana n, inserată în lat. punctum, s-a păstrat și în rom. punct, consoana m inserată în lat. rumpo s-a păstrat numai în v. rom. rump (folosit de M. Eminescu: să rumpă), dar a dispărut mai târziu: rup – să rupă.

Intrare: infix
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infix
  • infixul
  • infixu‑
plural
  • infixe
  • infixele
genitiv-dativ singular
  • infix
  • infixului
plural
  • infixe
  • infixelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

infix

  • 1. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: