9 definiții pentru infirmativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

infirmativ, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr infirmatif] (Jur) Care anulează o sentință.

INFIRMATÍV, -Ă adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). [< fr. infirmatif].

INFIRMATÍV, -Ă adj. care anulează (o sentință). (< fr. infirmatif)

INFIRMATÍV ~ă (~i, ~e) jur. Care anulează (o sentință). /<fr. infirmatif

infirmativ a. Jur. care infirmă, anulează: sentință infirmativă.

*infirmatív, -ă adj. (d. a infirma; fr. -atíf). Jur. Care servește la infirmare, la anulare: sentență infirmativă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. sg. infirmatívă, pl. infirmatíve

Intrare: infirmativ
infirmativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infirmativ
  • infirmativul
  • infirmativu‑
  • infirmati
  • infirmativa
plural
  • infirmativi
  • infirmativii
  • infirmative
  • infirmativele
genitiv-dativ singular
  • infirmativ
  • infirmativului
  • infirmative
  • infirmativei
plural
  • infirmativi
  • infirmativilor
  • infirmative
  • infirmativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

infirmativ

etimologie: