INERVAȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

inervat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: inerva] 1 (D. sistemul nervos) Excitat². 2 (D. un organ sau țesut) Care are o rețea bogată de nervi.

inervație sf [At: DEX / V: (înv) ~iune / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr innervation] 1 Ansamblu al formațiilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ Si: inervare (3). 2 Activitate fiziologică caracteristică nervilor.

inervațiune sf vz inervație

INERVA, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

INERVAȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

INERVAȚIE, inervații, s. f. Distribuție a nervilor într-un organ. Datorită inervației duble, adică a celor două feluri de nervi, regularea funcției organelor interne devine mai precisă, ANATOMIA, 199.

INERVA vb. I. tr. (Despre nervi) A forma rețeaua de nervi a unui organ, a unui țesut. [P.i. 3 -vează. / < fr. innerver].

INERVAȚIE s.f. 1. Distribuție a nervilor într-un organ sau țesut; inervare. ♦ Rețeaua de nervi dintr-un țesut sau organ. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. [Gen. -iei, var. inervațiune s.f. / cf. fr. innervation].

INERVAȚIUNE s.f. v. inervație.

INERVAȚIE s. f. 1. distribuție a nervilor într-un organ sau țesut; rețeaua acestor nervi. 2. activitate fiziologică caracteristică nervilor. (< fr. innervation)

A INERVA pers. 3 ~ează tranz. (organe sau țesuturi) A asigura cu o rețea de nervi. /<fr. inerver

INERVAȚIE ~i f. Distribuție a nervilor într-un organ sau țesut. [G.-D. inervației] /<fr. innervation

*inervațiúne f. (d. inervez; fr. innervation). Mod special de acțiune a elementelor nervoase. Modu distribuiriĭ nervilor într’o regiune: inervațiunea mîniĭ. – Și -áție și -áre.

inervație (desp. -ți-e) s. f., art. inervația (desp. -ți-a), g.-d. art. inervației; pl. inervații, art. inervațiile (desp. -ți-i-) corectat(ă)

inervație (-ți-e) s. f., art. inervația (-ți-a), g.-d. art. inervației; pl. inervații, art. inervațiile (-ți-i-)

inerva (anat.) vb., ind. prez. 3 sg. inervează

inervație s. f. (sil. -ți-e), art. inervația (sil. -ți-a), g.-d. art. inervației; pl. inervații, art. inervațiile (sil. -ți-i-)

INERVÁȚIE (< fr.) s. f. (FIZIOL.) Ansamblul formațiilor periferice care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ. Cuprinde receptori și fibre aferente (i. senzitivă), fibre eferente (i. motorie sau secretorie) și, uneori, ganglioni nervoși (ex. i. pielii, i. stomacului etc.).

INERVAȚIE s. (FIZIOL.) inervare. (~ pielii.)

INERVAȚIE s. (FIZIOL.) inervare. (~ pielii.)