ineluș sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~șe / E: inel + -uș] 1-8 (Șhp) Ineaș (1-8). 9 (Îrg; îcs) De-a ~l sau de-a ~u’nvârtecuș ori ~-bungheluș Joc de copii în care unul stă culcat cu fața la pământ, și trebuie să ghicească la care dintre copiii care îl împung cu degetul în spate se află un inel Si: de-a inelul (5).