îndura [At: DOSOFTEI, PS. 123 / Pzi: îndur / E: ml *induro, -are] 1 vr (Înv) A fi sau a se arăta dur, nemilos, insensibil. 2 vr A se arăta milos, bun, binevoitor. 3 vr A se îndupleca (12). 4 vr A-i fi milă de cineva. 5 vt (Rar) A face pe cineva să fie milos, să se înduioșeze. 6 vr A se milostivi. 7 vr A-l lăsa pe cineva inima să... Si: a se hotărî. 8 vt (Rar) A îngădui cuiva să... 9 vr (Spc) A se decide să se despartă de cineva. 10 vt A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc. Si: a pătimi, a suferi. 11 vr A face ceva de bunăvoie.

îndurare sf [At: BIBLIA (1688) 240¹ / Pl: ~rări / E: îndura] 1 (Înv) Comportare dură, nemiloasă Si: (înv) îndurământ, îndurăminte, îndurătate, îndurătură. 2 Comportare plină de milă, bunătate, bunăvoință. 3 Înduplecare (11). 4 Milostivire. 5 Provocare a înduioșării cuiva. 6 Capacitate de a răbda. 7 Hotărâre de a face ceva. 8 Permisiune acordată cuiva de a face ceva. 9 Decizie de a se despărți de cineva. 10 Suportare cu răbdare a unui necaz, a unei dureri, a unei boli. 11 (Îe) A avea ~ cu cineva A avea milă Si: a se milostivi. 12 (Înv; îs) ~a ta sau voastră Termen de politețe cu care se adresa cineva unei persoane de rang înalt, de care depindea. 13 Milă. 14 Compătimire. 15 Bunăvoință. 16 Bunătate.

INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Refl. A se arăta bun, milos, a dovedi mărinimie; a se îndupleca. Să se îndure... a-i trimite un meșter bun. ISPIRESCU, L. 295. ♦ A-i fi cuiva milă de cineva. S-au îndurat de mine și mi-au dăruit un ciob de tăbliță. STANCU, D. 295. Tu, Mioara mea, Să te-nduri de ea Și-i spune curat Că m-am însurat. ALECSANDRI, P. P. 3. ◊ Fig. Holera cea puternică nu se îndură de lacrimile romînului. RUSSO, O. 47. ♦ (Mai ales în propoziții exclamative și interogative) A nu-i fi milă, a lăsa sau a arunca în nenorociri. Cum de s-au îndurat părinții miei de mine, de m-au dat pe mîna unui călău? SBIERA, P. 277. Nu te îndura de noi, măria-ta, zicea sărmanii, că n-avem alt copil și sîntem bătrîni. ALECSANDRI, O. P. 69. Cum te înduri de mine Și lași să țip după tine! TEODORESCU, P. P. 275. 2. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. Nimeni nu se îndura să meargă la culcare, deși era tare tîrziu. STANCU, U.R.S.S. 159. Oamenii își strîngeau sumanele și înfundau căciulile. Nu se îndurau de loc să se împrăștie. REBREANU, R. II 17. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humulești. CREANGĂ, A. 15. ◊ (Poetic) Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură. EMINESCU, O. I 106. 3. Tranz. (Cu privire la suferințe, necazuri, boli etc.) A suferi cu răbdare, a răbda, a suporta, a pătimi. Nu pot îndura nici măcar gîndul unei asemenea profanări. CAMIL PETRESCU, T. II 106. Copilul sărac îndură glumele camarazilor săi cruzi. DEMETRESCU, O. 103. ◊ Absol. Să-nduri ca cei întinși pe cruci, Și-n grele munci să te usuci De grijă hărțuit. NECULUȚĂ, Ț. D. 53.

ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei. 1. Milă, înduioșare, compătimire, bunătate. Ești mare cînd n-ai îndurare, Dar te ridici mai sus de fire Cînd ți-este inima iubire. MACEDONSKI, O. I 185. Cînd nu mai sînt bun la nimica, M-alungi – și nu ai îndurare! DEMETRESCU, O. 73. Pepeleo, blînde suflet, tu singur cu-ndurare Ai vrut să-mi aperi viața. ALECSANDRI, T. I 402. 2. Putere de a răbda, răbdare. Gluma se întindea dincolo de cît e îndurarea omului. POPA, V. 8.

INDURÁ vb. I. refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. [< fr. indurer].

A ÎNDURÁ îndúr tranz. (suferințe, greutăți, dureri etc.) A răbda simțind inutilitatea protestului. /<lat. indurare

A SE ÎNDURÁ mă îndúr intranz. 1) A-și manifesta mărinimia; a da dovadă de bunătate, de milă. 2) (la forma negativă) A nu-și putea impune. 3) rar A cădea de acord cu sine însuși; a-și face o concesie. /<lat. indurare

îndurà v. 1. a avea milă: D-zeu să se îndure de noi; 2. a suferi cu răbdare: câte nu îndură omul! [Lat. INDURARE (cf. OBDURARE)].

îndurare f. 1. milă: aibi îndurare! 2. grație.

îndúr, a -á v. tr. (lat. in-dúro, áre, a întări; indurare vultum, a-țĭ lua o față severă; ob-durare, a suferi, d. duros, dur; fr. endurer, a îndura). Sufer mult, răbd: cîte-am îndurat pîn’am ajuns aicĭ! V. refl. Mă înduplec în fine, mă milostivesc: Dumnezeŭ se îndură de nenorocițĭ, se îndură să-ĭ ajute. Consimt, mă hotărăsc în fine: copiiĭ nu se înduraŭ să ĭasă din grădină.

înduráre f., pl. ărĭ (d. mă îndur). Milă, grație, clemență, milostivire.

îndurare s. f., g.-d. art. îndurării; pl. îndurări

îndura (a ~) vb., ind. prez. 3 îndură

îndurare s. f., g.-d. art. îndurării; pl. îndurări

indurá vb., ind. prez. 3 sg. indureáză

îndurá vb., ind. prez. 1 sg. îndúr, 3 sg. și pl. îndúră, perf. s. 1 sg. îndurái

înduráre s. f., g.-d. art. îndurării; pl. îndurări

ÎNDURÁ vb. 1. a pătimi, a păți, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a târpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Câte n-a ~!) 2. v. ispăși. 3. v. suporta. 4. a încerca, a suferi, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 5. a se milostivi, (Olt.) a se mili, (înv.) a bineviea, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el și l-a iertat.)

ÎNDURÁRE s., interj. 1. s. v. iertare. 2. interj. v. iertare! 3. s. milă, milostivire, (livr.) mizericordie, (înv.) mesereare, milcuire, pietate. (A arăta ~ față de cel aflat în nenorocire.) 4. s. v. milă.

ÎNDURA vb. 1. a pătimi, a păți, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!) 2. a ispăși, a plăti, (livr.) a expia, (reg.) a răsplăti. (A ~ pentru păcatele fratelui său.) 3. a duce, a răbda, a suferi, a suporta. (El a ~ tot greul.) 4. a încerca, a suferi, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 5. a se milostivi, (Olt.) a se mili, (înv.) a bineviea, a se milcui, a se milosîrdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el și l-a iertat.)

ÎNDURARE s., interj. 1. s. iertare, indulgență, îngăduință, milostivire, (livr.) clemență. (Cere cu umilință ~.) 2. interj. iertare!, (înv.) aman! 3. s. milă, milostivire, (livr.) mizericordie, (înv.) mesereare, milcuire, pietate. (A arăta ~ față de cel aflat în nenorocire.) 4. s. (BIS.) ajutor, grație, har, milă, milostivire, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosîrdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină.)

îndurá (îndúr, îndurát), vb. – 1. A face tare, a se întări. – 2. A suporta, a rezista. – 3. A suferi, a pătimi. – 4. (Refl.) A consimți, a îngădui, a tolera. – 5. A-i fi milă, a se milostivi. Lat. indurāre „a se întări” (Pușcariu 825; Candrea-Dens., 857; REW 4386; DAR), alb. duroń, it. indurare „a se întări”, fr. endurer „a suporta”, sp. endurar. Explicația lui Philippide, Principii, 99, pe baza lat. *indolescĕre, este greșită. Evoluția semantică a fost prost explicată. Tiktin consideră că sensul 2 se explică prin fr. DAR crede că o expresie ca nu te îndura „nu fi neîndurător” trebuie să fi fost interpretă ca îndură-te „ai milă” și, de aici, printr-o evoluție care pare contradictorie, sensul de „a se întări”, alături de cel de „a avea milă”. Aceeași opinie la Iordan, BL, IX, 67; în vreme ce Graur, BL, V, 66, crede că este vorba de o evoluție pur balcanică. De fapt, semantismul oferă un perfect paralelism cu tratamentul romanic, cf. fr. endurer, sp. endurar și cu răbda. Plecînd de la forma refl., „a se întări”, înseamnă firește „a rezista mai bine”, adică „a suporta fără să cedeze” (endurer, endurar). Trecerea de la „a suferi” la „a consimți” apare în toate limbile. Se cuvine doar să adaugăm că evoluția lui îndura merge mai departe decît cea din fr. sau sp., ca și cea a lui răbda, s. v. Sensul 1 apare numai în propoziții negative, și este înv. Der. neîndurat, adj. (fără milă); îndurător, adj. (tolerant, răbdător, indulgent; milostiv, bun); neîndurător, adj. (intolerant); îndurătate (var. îndurătură, îndurăminte), s. f. (înv., milă, bunătate).

GROSSE SEELEN DULDEN STILL (germ.) sufletele mari îndură (suferințele) în tăcere – Schiller, „Don Carlos”, act. I, scena 4.

Grosse Seelen dulden still (cerm. „Sufletele mari rabdă în tăcere”) – spune Schiller în Don Carlos (act. I, sc. 4). E răspunsul pe care marchizul de Posa îl dă reginei Elisabeta a Spaniei cu privire la tînăra Matilda, silită să renunțe la alesul inimii ei și să se căsătorească cu un unchi bătrîn: „În inima Matildei nimeni încă N-a izbutit să vadă ce se-ntîmplă. Dar sutletele mari în taină sufăr”. (Trad. lui A. Philippide) Vezi și: Les grandes douleurs sont muettes. LIT.