INDETERMINISM s. n. Concepție filosofică opusă determinismului, care afirmă că oamenii dispun de o libertate absolută a voinței. – Din fr. indéterminisme.

indeterminism sn [At: DN³ / Pl: (rar) ~e / E: fr indéterminisme] (Îoc determinism) Concepție filozofică ce neagă existența legilor obiective ale dezvoltării, absolutizează întâmplarea, ignorând necesitatea, contestă principiul cauzalității și afirmă că mersul lucrurilor și activitatea oamenilor sunt expresia unei abstracte „libertăți de voință”.

INDETERMINISM s. n. Concepție filozofică opusă determinismului, care afirmă că oamenii dispun de o libertate absolută a voinței. – Din fr. indéterminisme.

INDETERMINISM s.n. Concepție antiștiințifică, idealistă, care neagă existența legilor obiective ale dezvoltării, absolutizează întîmplarea, ignorînd necesitatea, contestă principiul cauzalității și afirmă că mersul lucrurilor și activitatea oamenilor sunt expresia unei abstracte „libertăți de voință”. [< fr. indéterminisme].

INDETERMINISM s. n. concepție filozofică care respinge determinismul, contestă principiul cauzalității, legitatea obiectivă a fenomenelor naturale. (< fr. indéterminisme)

INDETERMINISM n. Concepție în filozofia modernă și contemporană, care respinge determinismul, susținând existența libertății absolute a voinței. /<fr. indéterminisme

*indeterminízm n. O sistemă filosofică după care voința omuluĭ nu e strict determinată de móbilele (motivele) actelor. V. determinizm.

indeterminism s. n.

indeterminism s. n.

indeterminism s. n.

INDETERMINÍSM (< fr.) s. n. (FILOZ.) Mod de a explica imprevizibilitatea actelor voinței umane (sens subiectiv) și inconstanța proprietăților obiectelor naturale, mai ales la nivel atomic (sens obiectiv), pus, uneori, în legătură cu limitele cunoașterii umane sau cu existența unor parametri care nu se supun principiului cauzalității, aplicat în cercetarea unor fenomene specifice fizicii cuantice și a mutațiilor genetice.