2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

incumba vi [At: MARIAN, NA. 164 / V: în~ / Pzi: 3 incumbă / E: lat incumbere] (D. sarcini, îndatoriri) A fi de datoria cuiva Si: a reveni.

INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații, datorii; construit cu dativul) A se impune, a reveni. Titlul de «Brigadă de șoc» impune partidului nostru îndatorirea de a ridica nivelul activității sale la înălțimea răspunderii ce îi incumbă, de a munci și lupta și mai bine pentru victoria socialismului. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2502.

INCUMBÁ vb. I. intr. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. [P.i. 3 -bă. / < lat. incumbere, cf. fr. incomber, it. incombere].

INCUMBÁ vb. intr. (despre sarcini, obligații) a se impune, a reveni cuiva. (< lat. incumbere, fr. incomber)

A INCUMBÁ pers. 3 incúmbă intranz. (despre sarcini, obligații) A reveni în mod obligatoriu cuiva. /<lat. incumbare, fr. incomber

incumbà v. a fi impus: părinților le incumbă datoria de a crește pe copiii lor.

incúmb, a v. intr. uzitat pers. III (fr. incomber, d. lat. in-cúmbere, a cădea pe. V. incubez, sucomb). A-țĭ incumba ceva, a fi dator să facĭ ceva: primaruluĭ îi incumbă să îngrijească de oraș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă

incumbá vb., ind. prez. 3 sg. incúmbă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: incumba
verb (V1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incumba
  • incumbare
  • incumbat
  • incumbatu‑
  • incumbând
  • incumbându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • incumbă
(să)
  • incumbe
  • incumba
  • incumbă
  • incumbase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • incumbă
(să)
  • incumbe
  • incumbau
  • incumba
  • incumbaseră
Intrare: încumba
încumba
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

incumba

  • 1. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: reveni (veni) attach_file un exemplu
    exemple
    • Titlul de «Brigadă de șoc» impune partidului nostru îndatorirea de a ridica nivelul activității sale la înălțimea răspunderii ce îi incumbă, de a munci și lupta și mai bine pentru victoria socialismului. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2502.
      surse: DLRLC

etimologie: