INCINTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu închis al unei construcții, destinat unor adunări. V. sală. A plecat din incintă și s-a dus la bufet. PAS, Z. IV 191. Trecuse de cinci și jos în incintă numai cîțiva deputați obscuri și plictisiți căscau. REBREANU, R. II 33. Știu cît de respectuos trebuie să mă port în această incintă. CARAGIALE, O. VII 296. ◊ Fig. Imensul cîntec al Oltului răsună în incinta preistorică a munților vulcanici. BOGZA, C. O. 165. ♦ Publicul dintr-o astfel de sală. Te pomenești că face o declarație, gîndea întreaga incintă. PAS, Z. II 211. Incinta începea să se învioreze. REBREANU, R. II 35. ♦ (Tehn.) Spațiu închis din toate părțile. 2. Linie cu lucrări de apărare care înconjură un obiectiv militar.