IMUNITATE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere de către monarh seniorului de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica oastea etc. pe domeniile lui în folos propriu. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = dreptul membrilor unui organ legislativ de a nu fi urmăriți, învinuiți și trimiși în judecată pe durata mandatului decât cu aprobarea organului legislativ. Imunitate diplomatică = totalitatea drepturilor de care se bucură în țara în care au fost acreditați sau prin care trec spre acea țară reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile lor, personalul administrativ. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

imunitate sf [At: (a. 1776) URICARIUL I, 179 / S și: (înv) immu~ / Pl: ~tăți / E: fr immunité, it immunita, lat immunitas, -atis] 1 (Med) Rezistență a organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2 (Jur) Calitate a unei persoane de a nu putea fi trasă la răspundere, de a nu i se putea aplica nici o pedeapsă în cazul în care ar comite un fapt penal. 3 (Înv; în societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de pământ, de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fără amestecul reprezentanților puterii centrale. 4 Ansamblu de drepturi de care se bucură unele categorii de persoane. 5 (Îs) ~ parlamentară Situație de care se bucură membrii unei adunări legislative, de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte. 6 (Îs) ~ diplomatică Inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. 7 (Fig) Imposibilitate de a fi atins de vreun rău.

IMUNITATE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de pământ de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fără amestecul reprezentanților puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = situație de care se bucură membrii unei adunări legislative de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

IMUNITATE, imunități, s. f. 1. Rezistența organismului față de anumite infecții microbiene și față de otrăvuri. 2. Stare de care se bucură o persoană, în temeiul unei reguli de drept, de a beneficia de anumite prerogative sau scutiri, pentru a putea îndeplini o sarcină sau a-și exercita un drept. ◊ Imunitate parlamentară = stare juridică de care se bucură membrii organului reprezentativ suprem într-un stat de a nu putea fi arestați sau trimiși în judecată fără încuviințarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatică = stare juridică de care se bucură diplomații și familiile lor, prin care li se asigură inviolabilitatea persoanei, a sediului, a corespondenței etc. 3. (Rar) Privilegiu de care se bucurau în trecut membrii claselor exploatatoare. Trebuiesc cercetate legiuirile canonice, statornicite prin sîntele sinoade, în privința tuturor mănăstirilor în genere; apoi legile, drepturile și imunitățile politice. ODOBESCU, S. II 8.

IMUNITATE, imunități, s. f. 1. Rezistența organismului față de anumite infecții microbiene și față de otrăvuri. 2. Stare de care se bucură o persoană, în temeiul unei reguli de drept, de a beneficia de anumite prerogative. – Fr. immunité, (lat. lit. immunitas, -atis.

IMUNITATE s.f. 1. Stare a unui organism care a devenit rezistent față de anumite boli sau otrăvuri. 2. Situația unei persoane care beneficiază de anumite prerogative sau scutiri legale speciale în cadrul sarcinilor sau drepturilor pe care le are. ◊ Imunitate parlamentară = situație de care se bucură membrii unei adunări legiuitoare de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte; imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. [Cf. fr. immunité, lat. immunitas].

IMUNITATE s. f. 1. rezistență a unui organism față de anumite infecții, otrăvuri sau alte substanțe străine. 2. situație a unei persoane care beneficiază de anumite prerogative sau scutiri legale speciale în cadrul sarcinilor ori drepturilor pe care le are. ♦ ~ parlamentară = drept de care se bucură membrii unei adunări legiuitoare de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte; ~ diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. (< fr. immunité, lat. immunitas)

IMUNITATE ~ăți f. 1) Capacitate (înnăscută sau dobândită) a unui organism de a rezista la anumite boli infecțioase sau la un produs nociv organismului. 2) Drept exclusiv acordat anumitor persoane (diplomați, personal administrativ etc.) de a nu se supune jurisdicției statului în care activează. [G.-D. imunității] /<fr. immunité, lat. immunitas, ~atis

imunitate f. scutire de impozite, de sarcini sau de datorii.

*imunitáte f. (lat. immúnitas, -átis). Scutire de impozite, de sarcinĭ, de datoriĭ: imunitățile feudale. Calitatea de a nu putea fi atacat de o boală. V. indemnitate.

!imunitate s. f., g.-d. art. imunității; pl. imunități

imunitate s. f., g.-d. art. imunității

imunitate s. f., g.-d. art. imunității; pl. imunități

IMUNITATE s. (JUR.) inviolabilitate. (~ parlamentară.)

IMUNITATE s. (JUR.) inviolabilitate. (~ parlamentară.)