7 definiții pentru imprimatur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPRIMÁTUR s. n. Autorizație indicând bunul de tipar pe o corectură. – Cuv. lat.

IMPRIMÁTUR s. n. Autorizație indicând bunul de tipar pe o corectură. – Cuv. lat.

imprimatur smi [At: DA ms / E: lat imprimatur] Text căruia i s-a dat bunul de tipar.

IMPRIMÁTUR s.n. (În trecut) Formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți. ♦ Autorizație indicând „bunul de tipar” de pe o corectură. [< lat. imprimatur – să se imprime].

IMPRIMÁTUR s. n. 1. formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți. 2. autorizație indicând „bunul de tipar” pe o corectură. (< lat., fr. imprimatur)

IMPRIMÁTUR n. Autorizație care indică bunul de tipar pe o corectură. /Cuv. lat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: imprimatur
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imprimatur
  • imprimaturul
  • imprimaturu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • imprimatur
  • imprimaturului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

imprimatur

  • 1. Autorizație indicând bunul de tipar pe o corectură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. în trecut Formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți.
    surse: DN

etimologie: