13 definiții pentru impertinență impertinenție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.

IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.

impertinență sf [At: ALECSANDRI, T. 1384 / V: (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr impertinence] 1 Obrăznicie. 2 Nerușinare.

IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Însușirea de a fi impertinent; purtare de om impertinent, obrăznicie, insolență. Cu asemenea obrăznicii, cu asemenea impertinență, nu-ți ușurezi situația! GALAN, Z. R. 356. Ah! Ce n-aș face ca să-mi răzbun de impertinențele ei! ALECSANDRI, T. 1584.

IMPERTINÉNȚĂ s.f. Obrăznicie, necuviință, insolență. [Cf. fr. impertinence, it. impertinenza].

IMPERTINÉNȚĂ s. f. atitudine, comportare impertinentă; obrăznicie, necuviință, insolență. (< fr. impertinence)

IMPERTINÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter impertinent; insolență; obrăznicie. 2) Atitudine sau comportare impertinentă; insolență; obrăznicie; neobrăzare. /<fr. impertinence

impertinență f. 1. caracterul celui insolent: 2. vorbă, faptă ofensătoare.

*impertinénță f., pl. e (d. impertinent; fr. impertinence). Caracteru de a fi impertinent. Vorbă saŭ faptă impertinentă.

impertinenție sf vz impertinență


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe

impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPERTINÉNȚĂ s. v. obrăznicie.

IMPERTINENȚĂ s. aroganță, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

Intrare: impertinență
impertinență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • impertinență
  • impertinența
plural
  • impertinențe
  • impertinențele
genitiv-dativ singular
  • impertinențe
  • impertinenței
plural
  • impertinențe
  • impertinențelor
vocativ singular
plural
impertinenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

impertinență impertinenție

  • 1. Însușirea de a fi impertinent; purtare de om impertinent.
    exemple
    • Cu asemenea obrăznicii, cu asemenea impertinență, nu-ți ușurezi situația! GALAN, Z. R. 356.
      surse: DLRLC
    • Ah! Ce n-aș face ca să-mi răzbun de impertinențele ei! ALECSANDRI, T. 1584.
      surse: DLRLC

etimologie: