IMPEDANȚĂ, impedanțe, s. f. Mărime electrică egală cu câtul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. ♦ (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. – Din fr. impédance, germ. Impedanz.

impedanță sf [At: LTR² / Pl: ~țe / E: fr impedance, ger Impedanz] (Fiz) 1 Mărime electrică egală cu raportul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. 2 Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător.

IMPEDANȚĂ s. f. Mărime electrică egală cu câtul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. ♦ (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. – Din fr. impédance, germ. Impedanz.

IMPEDANȚĂ s.f. 1. (Fiz.) Rezistență aparentă în cazul curenților alternativi. 2. Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. [< fr. impédance, germ. Impedanz, cf. lat. impedire – a împiedica].

IMPEDANȚĂ s. f. 1. mărime caracteristică unui circuit electric de curent alternativ, raportul dintre valorile efective ale tensiunii aplicate la borne și cele ale curentului care trece prin circuit. ♦ ~ acustică = mărime a unui sistem acustic, raportul dintre presiunea sonoră și fluxul acustic corespunzător. 2. mărime ce caracterizează însușirea unui sistem ca, în anumite situații, să împiedice desfășurarea normală a unui proces ce are loc într-un sistem. (< fr. impédance, germ. Impedanz)

impedanță s. f., g.-d. art. impedanței; pl. impedanțe

!impedanță s. f., g.-d. art. impedanței; pl. impedanțe

impedanță s. f., g.-d. art. impedanței