iminență sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~țe / E: fr imminence] 1-2 Stare a unui lucru sau a unei situații iminente (1-2). 3 Amenințare a unui lucru rău care trebuie să se întâmple.

IMINÉNȚĂ s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

IMINÉNȚĂ, iminențe, s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

IMINÉNȚĂ, iminențe, s. f. Faptul de a fi iminent, starea unui lucru sau a unei situații iminente.

IMINÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi iminent; caracterul, starea a ceea ce este iminent. [Cf. fr. imminence, it. imminenza].

IMINÉNȚĂ s. f. caracterul, starea a ceea ce este iminent. (< fr. imminence, lat. imminentia)

IMINÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter iminent. 2) Situație iminentă. /<fr. imminence, lat. imminentia

iminență f. caracterul sau starea lucrurilor iminente: iminența pericolului.

*iminénță f., pl. e (lat. imminentia). Calitatea de a fi iminent: iminența războĭuluĭ.

iminénță (inevitabilitate) s. f., g.-d. art. iminénței

iminénță s. f., g.-d. art. iminénței; pl. iminénțe

IMINÉNȚĂ s. inevitabilitate. (~ producerii unui fenomen.)

IMINENȚĂ s. inevitabilitate. (~ producerii unui fenomen.)