IGNORANȚĂ. Subst. Ignoranță, incultură, neștiință, necunoaștere, neștiință de carte, (întuneric (fig.); analfabetism, agramatism; înapoiere, primitivism, primitivitate, sălbăticie; obscurantism. Nepricepere, lipsă de pregătire, nepregătire, incompetență, incapacitate; obtuzitate, obtuziune (rar); prostie, neghiobie. Ignorant, incult, analfabet (fig.), neștiutor de carte, neștiutor, agramat, semidoct, profan, ageamiu (fam.); obscurantist, retrograd, prost, prostănac, neghiob; tont, tolomac. Adj. Ignorant, incult, neștiutor, analfabet, agramat, neinstruit, necultivat, nepregătit, neinformat; profan, neinițiat, semidoct, ageamiu (fam.); primitiv, necivilizat, înapoiat, obtuz, mărginit (fig.), limitat (fig.); retrograd, obscurantist. Nepriceput, incompetent, incapabil. Redus, prost, neghiob, nerod, tont, tolomac, cap pătrat, bîtă cu ochi. Vb. A fi ignorant (incult, analfabet); a nu ști nimic; a fi prost, a nu ști carte; a fi un prost și jumătate, a fi prost ca bîta (ca oaia, ca noaptea), a fi strîmt (îngust) la minte, a avea minte de vrabie (de găină), a avea ochelari de cai, a nu ști să încurce două paie. A cădea în ignoranță (obscurantism), a se sălbătici. Adv. Din ignoranță, din necunoaștere, din neștiință; prostește, neghiobește. V. impolitețe, nepricepere, prostie.