IEȘIT, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief, proeminent. Cînd vreun biet [cîine] pribeag, cu coastele ieșite, apucase osul înaintea lui, Jap îl lăsa în pace. GALACTION, O. I 309. Streșinile ieșite erau suspendate de stîlpi albi. EMINESCU, N. 57. Învelișuri cu streașină ieșită ca o umbrelă. GHICA, S. 55. 2. (În expr.) Ieșit la soare sau ieșit la spălat = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți (sau din minte) = nebun. Rămase ca ieșit din minte, cînd, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou. ISPIRESCU, L. 72. Acuma văd și eu bine că am fost ieșit din minți și te rog să mă ierți. CARAGIALE, O. III 77. ◊ (Substantivat) În fruntea lor era Jupîn Traico, cu capul gol, cu cămașa sfîșiată, cu înfățișarea unui ieșit din minți. GALACTION, O. I 199. 4. (Contabilitate; substantivat, n. pl.) Material scos din patrimoniul unei instituții. V. intrat.