IEZĂTURĂ, iezături, s. f. Baraj de pămînt (cu împletituri de nuiele) sau de piatră, beton etc., construit pentru a stăvili apa unui iaz sau a unui eleșteu; stavilă, stăvilar, zăgaz. Trecură multe pîraie umflate de ploaie, trecură pe lîngă iezături, pe marginea pădurilor de trestii și papură, care sunau jalnic la cele din urmă fîlfîiri ale vîntului. SADOVEANU, O. I 151. De pe lacuri apa sură Înfunda mișcarea creață între stuf la iezătură. EMINESCU, O. I 83. Împrejurul meu e numai o armonie răpitoare!... murmurul rîului care pe deasupra iezăturii cade într-o mică cascadă pe un jgheab. BOLINTINEANU, O. 350.