IEPUȘOARĂ, iepușoare, s. f. Diminutiv al lui iapă. Într-un mers obișnuit, iepușoara de rechiziție pe care călărea ar fi părut o mîrțoagă în toată regula. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. A întîrziat mult în ușa grajdului, privindu-și iepușoara. CAMILAR, N. I 22. Gata!... numai s-adăp iepușoarele iestea. CREANGĂ, P. 113. – Variantă: iepșoară (CAMILAR, N. II 111) s. f.