7 definiții pentru idiolect


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

idiolect sn [At: DN3 / P: i-di-o~ / Pl: ~e / E: fr idiolecte] (Lin) 1 Structură a unui idiom, așa cum apare ea la un anumit vorbitor. 2 Dialect vorbit de un anumit individ. corectată

IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect.

IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect.

IDIOLÉCT s.n. (Lingv.) Structură a unui idiom așa cum apare la un vorbitor. ♦ Dialectul vorbit de un individ. [Pron. -di-o-. / < fr. idiolecte].

IDIOLÉCT s. n. folosire proprie a unui idiom de către un vorbitor; dialect vorbit de un individ. (< fr. idiolecte)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

idioléct (-di-o-) s. n., pl. idiolécte

idioléct s. n. (sil. -di-o-), pl. idiolécte


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

IDIOLÉCT s. n. (< fr. idiolecte): totalitatea particularităților de grai ale unui vorbitor, într-un moment determinat. În raport cu limba standard, i. este un caz particular, un uzaj specific; în raport cu atlasele lingvistice, care prezintă un sumum de i., el este un etalon al varietății dialectale respective. Și i. (unui vorbitor) poate constitui obiectul unui studiu monografic. Noțiunea de i. implică existența unei varietăți nu numai de la o țară la alta, de la o regiune la alta, de la o clasă socială la alta, ci și de la o persoană la alta.

Intrare: idiolect
  • silabație: -di-o-
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idiolect
  • idiolectul
  • idiolectu‑
plural
  • idiolecte
  • idiolectele
genitiv-dativ singular
  • idiolect
  • idiolectului
plural
  • idiolecte
  • idiolectelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)