7 definiții pentru idiolect

IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect.

IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect.

idioléct (-di-o-) s. n., pl. idiolécte

idioléct s. n. (sil. -di-o-), pl. idiolécte

IDIOLÉCT s.n. (Lingv.) Structură a unui idiom așa cum apare la un vorbitor. ♦ Dialectul vorbit de un individ. [Pron. -di-o-. / < fr. idiolecte].

IDIOLÉCT s. n. folosire proprie a unui idiom de către un vorbitor; dialect vorbit de un individ. (< fr. idiolecte)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

IDIOLÉCT s. n. (< fr. idiolecte): totalitatea particularităților de grai ale unui vorbitor, într-un moment determinat. În raport cu limba standard, i. este un caz particular, un uzaj specific; în raport cu atlasele lingvistice, care prezintă un sumum de i., el este un etalon al varietății dialectale respective. Și i. (unui vorbitor) poate constitui obiectul unui studiu monografic. Noțiunea de i. implică existența unei varietăți nu numai de la o țară la alta, de la o regiune la alta, de la o clasă socială la alta, ci și de la o persoană la alta.

Intrare: idiolect
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular idiolect idiolectul
plural idiolecte idiolectele
genitiv-dativ singular idiolect idiolectului
plural idiolecte idiolectelor
vocativ singular
plural