iamurluc sn vz imurluc

IAMURLUC s.n. (Mold., ȚR) Manta. A: Scoaseră dar imurlucul lui Solomon împăratul. A 1756, 14^v-15{r}; cf. A 1777, 14^v. B: Hlĕmisĭ. lepingea sau imurluc. MARDARIE, 274. Și mergea Alexandru cu cununi de aur în cap și cu iamurluc roșu. A 1750, 68^r. Variante: imurluc (A 1756, 14^v; MARDARIE, 274). Etimologie: tc. yağmurluk.

ĭamurlúc n., pl. e (turc. ĭamurluk, ĭaghmurluk, d. ĭaghmur, ploaĭe; bg. ĭarmuluk, zeghe; rus. ĭemurlúk, pol. jarmuluk, un fel de stofă grosolană de lînă). Vechĭ. Un fel de pelerină saŭ ipingea. V. imurluc, ĭarmurcă.

ermuluc sn vz imurluc

imurluc sn [At: MARDARIE, L. 4077 / V: em~, ermul~, iam~, irmul~ / Pl: ? / E: tc jamurluk] (Tcm) Manta de postav purtată de bărbați la țară Si: dulamă, ghebă, ipingea.

irmuluc sn vz imurluc

IMURLUC s.n. v. iamurluc.

imurluc n. ipângea roșie sau neagră ce Oltenii poartă sub cortel. [Turc. YAMURLUK, manta de ploaie, impermeabil (din yamur, ploaie)].

imurlúc n., pl. e (d. ĭamurluc). Vest. Un fel de manta țărănească de aba cu glugă. – Vechĭ irmuluc și iarmuc. V. cortel.

irmulúc, V. ĭarmurcă.

imurlúc, imurlúce, s.n. (înv.) manta de postav de țară; dulamă de aba; ipingea, ghebă.