IAMURLUC s.n. (Mold., ȚR) Manta. A: Scoaseră dar imurlucul lui Solomon împăratul. A 1756, 14^v-15{r}; cf. A 1777, 14^v. B: Hlĕmisĭ. lepingea sau imurluc. MARDARIE, 274. Și mergea Alexandru cu cununi de aur în cap și cu iamurluc roșu. A 1750, 68^r. Variante: imurluc (A 1756, 14^v; MARDARIE, 274). Etimologie: tc. yağmurluk.