iaba sf [At: H II, 271 / Pl: ~le / E: bg яба] (Agr; reg) Furcă de lemn cu 5-7 dinți.

eabă sf vz iaba

eba sf vz iaba

ebă sf vz iaba

IABA, b. (17 B III 273), < subst. „vînturătoare” < tc. yabá (DLR).

iaba, iabale, s.f. (înv.) unealtă de plugărie asemănătoare furcii; furcă de lemn cu patru coarne.