HĂȚAȘ², hățașuri și hățașe, s. n. 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure; locul de păscut sau de ședere al fiarelor. Înspre Izvorul Alb locul era așa de prăpăstios, încît numai o sălbătăciune ar fi putut avea pe acolo hățaș cotit de intrare. SADOVEANU, F. J. 372. Înspre apus-miazăzi vin mînăstirile Agapia cea tăinuită de lume, Varaticul... și satele Filioara, hățașul căprioarelor cu sprîncene, scăpate din mînăstire, Bălțăteștii cei plini de salamură și Ceahlăieștii. CREANGĂ, A. 72. 2. Drum rîpos. Ea-l duse pîn’la un hățaș și-l împinsă afară din grădină. EMINESCU, N. 123. Ia răpede pe hudița ce dădea pe din dosul grădinii popii, sare un hățaș, și la fugă. CONTEMPORANUL, VII_II 7.