HĂRTĂNIT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. 1.. Făcut bucăți, ferfenițit, rupt, sfîșiat, zdrențuit. În hainele hărtănite, absenți și desfigurați – păreau orice, în afară de oameni. SAHIA, N. 74. Și se bătură pînă ce armăsarul sfîșiat, hărtănit de sus pînă jos și plin de sînge, fu răzbit și biruit. ISPIRESCU, L. 28. 2. Îmbrăcat în haine zdrențăroase, zdrențuit. Pantazi fu omul cel mai ciufulit și mai hărtănit ce vreodată ceru, cum făcu el atunci, mîna unei fete. M. I. CARAGIALE, C. 149. Ieșeau toți afară înaintea lui, jigăriți și hărtăniți ca niște netoți. ISPIRESCU, L. 174.