HÎTRIE s.f. (Mold.) 1. Iscusință, îndemînare. Hîtrie. NCCD (gl.). 2. Viclenie, vicleșug. A: Unii ca aciia sînt furi, pungași, plini de hîtrie. BUCOAVNĂ 1775, 53^v; cf. BUCOAVNĂ 1775, 15^v, 57^r, 63^r. // B: De-ară fi vreo nedereptate sau hîtrie vicleană. NT 1703, 111^v. Etimologie: hîtru suf. -ie. Vezi și hîtru. Cf. a l n i c i e, a s l a m, celărnicie, celșag, celuitură, geambașie, hămișag, marghiolie, meteahnă, t ă l p i j i c, t ă l p i z i e.