hîrgăŭ n., pl. ăĭe (ung. dial. hirgó, un fel de oală). Est. Castron, ceaun orĭ cratiță de lut cu fundu maĭ strimt care se pune și’n cuptor (dar nu și la fert) cu diferite bucate: maĭ bine să-țĭ fie răŭ de cît să rămîĭe’n hîrgăŭ, maĭ bine să crăpe rînza de cît să rămîĭe brînza, maĭ bine mațe crăpate de cît bucate stricate (ironic despre ceĭ ce, de lăcomie, nu se’ndură să maĭ lase ceva’n hîrgăŭ). Saxîĭe. Pl. Blide, vase culinare. – Cp. și cu Acad.; rev. I. Crg. 13, 152; Săgh. 57; rTp. 1, 105; Șez. 30, 151. V. pîrnaĭe, cĭuveĭe, ghivecĭ, fîrgăŭ.