HÎRDĂU, hîrdaie, s. n. Vas de diferite mărimi, făcut din doage de lemn, care servește la păstrarea sau transportarea lichidelor și a altor materii. V. butoi, ciubăr, saca. Cărau cu hîrdaiele apă de la puțul din răspîntie. I. BOTEZ, ȘC. 24. Iarna, hîrdaiele cu leandri erau înghesuite în sală. BASSARABESCU, V. 54. Spălă vasele, precum și vedrele și hîrdaiele în care adunau ciobanii laptele. ISPIRESCU, L. 397. ◊ Expr. A turna (pe cineva) la hîrdău (sau la hîrdăul lui Petrache) = a băga (pe cineva) la închisoare, a aresta pe cineva. Pe cine trebuia să-l turnăm la hîrdău, l-am turnat. PAS, Z. IV 256. Am pus mîna pe d. Cațavencu... L-am turnat la hîrdăul lui Petrache. CARAGIALE, O. I 127. ♦ Cantitate care intră într-un hîrdău.