HÎNSAR s.m. 1. (ȚR) Tîlhar. B: Să nu vă închinați acelui hînsar. A 1717, 42^v. Dară ce tîlhar ești tu și acei hînsari ai tăi, machidonenii. A 1717 ; cf. A 1750, 72^r. // C: Sosit-ai tu cu honsarii tăi si cu tîlharii tăi. A SEC. XVIII², 55^r. 2. (Mold.) Luptător voluntar în trupe de ajutor. S-au îndemnat cu honsarii și cu alți cîți au venit de bunăvoie de au mers după căzaci. URECHE ; cf. NECULCE. Variante: honsar (A SEC. XVIII², 55^r). Etimologie: cf. sl. *hǫsarĭ. Cf. j ă c a ș, l o t r u.