HUZURI, huzuresc, vb. IV. Intranz. (Mai ales despre paraziți, exploatatori) A trăi comod, mulțumit, în tihnă, în belșug, în trîndăvie, fără să muncească. Acolo unde-au huzurit tîlharii, Rîd astăzi voinicește făurarii. DEȘLIU, G. 38. ♦ A se simți foarte mulțumit (de ceva sau cu ceva), a o duce bine. Opinca-i bună, săraca! Îți șede piciorul hodinit și la ger huzurești cu dînsa. CREANGĂ, A. 24.