HUS ebr. fiul lui Ham; Ioan Hus reformator ceh; cf. ceh și ucr. Xyc < гуcь „gîscă”. 1. Hus (11 – 13 G I 147; Dm); -ova s. (G Ștef); -ul (Dm; Ștef; Băl II; G Bog); -ea (Dm; Ard); -ea, Stanciu (Sur IX); -an, Oghene, mold. (Sd XV 210). 2. Husa, I., ar. (Cara 92). 3. Huscovici, D-tru (16 A IV 255). 4. Husin (Ștef; Băl III). 5. Husia s. ard. și -ni s. (G Bog); Husei s.; Hușești (Husești) (Ur XXII 288); Hușii s. și oraș < Husili, după I. Bogdan (Ștef II 191). B. P. Hasdeu și Iorgu Iordan admit expl. top. Huși < antroponim Hus, dar E. Petrovici (Romanoslavica IV 51 – 2) îl derivă < ucr. гуcи «gîște». Forma Husa la aromîni ar justifica originea biblică a numelui.