hura i [At: MARIAN, S. R. I, 127 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care se scot porcii din cocină.

hura! int. strigăt de bucurie.

*húra (barb. d. fr. hourrah, d. engl. hurrah) interj. de bucurie. Fals îld. ura!

hură¹ sf [At: RĂDULESCU-CODIN, Î 280 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) 1 Ceartă gălăgioasă. 2 Grămadă mare. 3 Mulțime de scandalagii.

URA!¹ sau HURA! l. interj. Strigăt de bucurie, de aclamațiune, de atac, de războiu: l-au ridicat de trei ori în sus, strigînd: ura! (BR.-VN.); să trăești, cuconașule, și să-ți dee Dumnezeu sănătate și bucurie! hura! strigați hura! copii (ALECS.); Iată-ne ajunși! încă un pas. Ura! ’nainte, ura! (ALECS.). II. (pl. -ale) sf. Strigătul de „ura!”: un „ura!” puternic, clocotitor, zbucnește din mii de guri (VLAH.); urlă în adevăr tîrgul de urale și de lăutari (BR.-VN.) [rus. ura; fr. hourra].

hură, hure, s.f. (reg.) 1. ceartă, dușmănie; cicăleală. 2. grămadă, mulțime.