humus s. n. Fel de mâncare preparat din pastă de năut, ulei de susan și diverse condimente. Din tc. humus (cf. engl. hummus).

humus sn [At: DA ms / E: fr, lat humus, ger Humus] 1 Amestec de substanțe amorfe aflat în sol, care îi condiționează fertilitatea și care este rezultat din transformarea materialului vegetal sub acțiunea microorganismelor. 2 Pământ fertil, bogat în humus (1).

HUMUS s. n. Amestec de substanțe organice de culoare neagră-brună, aflat în sol și rezultat din transformarea materialului vegetal, sub acțiunea microorganismelor. Nu știi cumva ce fel de sol e în balta asta? cernoziom? marnos? nisipo-argilos? bogat în humus? sărac în humus? V. ROM. aprilie 1954, 134.

HUMUS s.n. Amestec de substanțe organice amorfe, rezultat din descompunerea unor microorganisme, a unor ciuperci etc. [< lat. humus, cf. fr. humus, germ. Humus].

HUMUS s. n. amestec de substanțe organice provenind din descompunerea parțială, de către microorganismele din sol, a resturilor vegetale și animale. (< fr., lat. humus, germ. Humus)

HUMUS ~uri n. Amestec de substanțe organice amorfe din sol, rezultat din descompunerea materialului vegetal și animal, care asigură fertilitatea acestuia. Sol bogat în ~. /<lat., fr. humus, germ. Humus

humus (component al solului; preparat culinar) s. n.

!humus s. n., art. humusul

humus s. n.

HUMÚS (< fr., lat.) s. n. Component principal al materiei organice din sol, coloid, amorf, rezultat din procesul de humificare; condiționează fertilitatea solului prin substanțele nutritive pe care le conține (carbon, oxigen, hidrogen, azot, fosfor etc.). – H. saturat = h. cu reacție slab alcalină, prezent în cernoziomuri. H. Nesaturat = h. cu reacție acidă, prezent în podzoluri.