HORPĂI, horpăi și horpăiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A sorbi sau a mesteca cu zgomot mîncarea. Din mers oamenii mai molfăiau din mămăliga vînătă de orz și mai horpăiau din gamele borșul lung fiert cu urzici. CAMILAR, N. I 271. Și, cărînd cu-atitea linguri, [copiii] Horpăiau mîncarea singuri. La TDRG. ◊ Absol. Horpăiau rar, băgîndu-și în guri gălătuși de mămăligă. CAMILAR, N. II 13.