HORMISM s. n. Concepție psihologică potrivit căreia orice comportament este dirijat către un scop de un impuls instinctual. – Din engl. hormisme.

hormism sn [At: DEX / Pl: ~e / E: eg hormisme] (Psh) Concepție potrivit căreia orice comportament este dirijat către un scop de o forță instinctivă.

HORMISM s. n. Concepție psihologică potrivit căreia orice comportament este dirijat către un scop de o forță instinctivă. – Din engl. hormisme.

HORMISM s.n. Curent neștiințific în psihologie, care atribuie impulsurilor instinctuale un rol hotărîtor în activitatea psihică și în conduita oamenilor. [Cf. gr. horme – impuls].

HORMISM s. n. concepție psihologică care atribuie impulsurilor instinctuale un rol hotărâtor în activitatea psihică și în comportamentul oamenilor. (< engl. hormisme)

hormism s. n.

hormism s. n.

hormism s. n.

HORMÍSM (< fr. {i}; {s} gr. horme „impuls, pornire”) s. n. Concepția psihologică a lui W. McDougall (1871-1938), conform căreia orice comportament este dirijat către un scop de o forță, de un impuls instinctual.