HORHĂI, horhăiesc și horhăi, vb. IV. Intranz. (Mold.) A umbla în neștire; a rătăci. Nu-i departe, dar oricum, să nu horhăie pe uliți ca-ntr-o țară pustie. GALAN, Z. R. 276. Să începem a horhăi prin teatru, căutînd loja? C. PETRESCU, C. V. 236. Am rătăcit poteca și, uite, horhăiesc așa, de cîteva zile, fără să știu unde mă aflu. HOGAȘ, M. N. 189. Oricît oi fi mers eu de tare, vreme trecuse la mijloc doar, cît am umblat horhăind cine știe pe unde. CREANGĂ, A. 54. ♦ Tranz. (Complementul indică un loc) A cutreiera, a bate. Nu cumva credeți c-am să mă întorc înapoi la stînă, după vorba voastră, și să horhăiesc coclaurile? HOGAȘ, M. N. 219.