hopaie sf [At: MAT. FOLK. 1602 / Pl: hopăi / E: pbl ctm hop + văpaie] (Reg) Flacără.

hopăi [At: LB / V: hup~ / Pzi: ~esc și ho~ / E: hop + -ăi] (Reg) 1 vz A sări. 2 vi A urca. 3 vi A striga „hop” (săltând). 4 vi A chiui la dans Cf hop (4). 5 vtf A ridica ceva.

hupăi v vz hopăi

A HOPĂI hopăi intranz. A se mișca în ritm de dans, săltând (și strigând „hop-hop”); a dansa zgomotos. /Din hop

hópăĭ, a -í v. intr. (d. hop). Țopăĭ. – Și hupăĭ (?)

húpăĭ, V. hopăĭ.

hopăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hopăi, 3 hopăie, imperf. 1 hopăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hopăi, 3 să hopăie

hopăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hopăie, imperf. 3 sg. hopăia; conj. prez. 3 să hopăie

hopăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. hopăie, imperf. 3 sg. hopăia

HOPĂI vb. v. sălta, sări, țopăi.

hopăi vb. v. SĂLTA. SĂRI. ȚOPĂI.

hopaie s.f. (reg.) flacără.

hopaie, hopăi, s.f. – Văpaie, strălucire: „Văd casa săracului / Din mijlocul raiului, / Din hopaia binelui” (Bârlea, 1924, I: 164). – Contam. dintre hop și văpaie (cf. alb. vapë) (MDA).

hopaie, hopăi, s.f. – Văpaie, strălucire: „Văd casa săracului / Din mijlocul raiului, / Din hopaia binelui” (Bârlea 1924 I: 164). – Cf. văpaie (cf. alb. vapë).

hopăi, hopăiesc, (hopălui), vb. tranz. – 1. A sări, a sălta, a juca. 2. A cerne; a scutura vasul în așa fel încât conținutul să fie amestecat și să sară hoaspele, pleava. – Din hop, hopa „exclamație care însoțește o săritură” (onomatopee) + suf. -ăi (Scriban, DEX, MDA).

hopăi, hopăiesc, (hopălui), vb. tranz. – 1. A sări, a sălta, a juca. 2. A cerne; a scutura vasul în așa fel încât conținutul să fie amestecat și să sară hoaspele, pleava. – Din hop, hopa „exclamație care însoțește o săritură” (onomatopee) + -ăi.