8 definiții pentru holism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

holism sn [At: DN2 / Pl: (rar) ~e / E: fr holisme] (Fiz) Concepție metafizică idealistă de la începutul sec. XX, care interpretează mistic teza ireductibilității întregului la suma părților sale, considerând drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil.

HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care susține ireductibilitatea întregului la suma părților, în sensul că anumite caracteristici ale acestuia nu pot fi explicate în termenii proprietăților și relațiilor componentelor. – Din fr. holisme.

HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.

HOLÍSM s.n. Concepție metafizică idealistă de la începutul sec. XX, care interpretează mistic teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. [< fr. holisme, cf. gr. holos – întreg].

HOLÍSM s. n. concepție metafizică idealistă care susține principiul întregului asupra părților și al ireductibilității lui la suma elementelor componente. (< fr. holisme)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HOLÍSM (< engl.; {s} gr. holos „întreg”) s. n. Concepție susținând ireductibilitatea întregului la suma părților, în sensul că anumite caracteristici ale acestuia nu pot fi explicate în termenii proprietăților și relațiilor componentelor. Prezentă și în Antichitate, ideea întregului se impune, în epoca modernă, ca principiu alcătuitor și ordonator (ex. gestalt-ul). O dată cu L. von Bertalanffy, principul h. este ridicat la nivelul unei teorii generale a sistemelor. Perspectiva holistă și-a găsit numeroase aplicații în economie, sociologie, filozofia culturii etc. ◊ H. semantic = concepție despre natura și testarea teoriilor științifice, dezvoltată de W. van Quine, conform căreia semnificația empirică nu se stabilește la nivelul enunțului, ci la nivelul întregului sistem de enunțuri.

Intrare: holism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • holism
  • holismul
  • holismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • holism
  • holismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

holism holistic (2) holistică

  • 1. filosofie Concepție care susține ireductibilitatea întregului la suma părților, în sensul că anumite caracteristici ale acestuia nu pot fi explicate în termenii proprietăților și relațiilor componentelor.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: