holeră În afară de înțelesul de „boală”, acest cuvînt mai are și pe acela, de „xanthium spinosum”, plantă spinoasă. Dicționarele noastre nu pun problema etimologiei pentru acest al doilea sens, deoarece consideră că e vorba de un singur cuvînt cu două înțelesuri diferite, și aceasta cu atît mai mult cu cît DA arată că poporul bea zeama rădăcini. ca medicament contra bolii. Altă, justificare a sensului al doilea prin cel dintîi, destul de naivă, o găsim la I. Ionescu, citat de DA : „o buruiană care este atît de rea . . . și de vătămătoare, cît romînii au numit-o holeră”. Este însă foarte probabil că avem de-a face cu două cuvinte diferite sau, în cel mai bun caz, cu un singur cuvînt, dar venit pe două căi diferite. Pentru numele bolii, DU pornește de la greaca modernă, DA nu se pronunță, TDRG face apel la polonă și rusă, iar CADE și DLRM numai la rusă. Nici unul dintre dicționare nu semnalează că cuvîntul există, exact cu aceeași formă, în bulgară și în ucraineană (de unde vine forma moldovenească ho'leră ?). Cât despre numele plantei, acesta vine cu siguranță din rusă sau ucraineană (DU; Semcinski, p. 86), după cum reiese și din sinonimele scai rusesc, scăiete muscălesc (Panțu, s.v.) și din anecdota reprodusă de TDRG. Dacă într-adevăr se pisează rădăcina și se bea zeama, aceasta trebuie să se explice ca o influență a complexului sonor asupra conținutului, în felul arătat în SLG,, p. 198-199. Vezi și exemplele grupate sub cîrtiță, broască, sub corăbiele, cum și cazul lui urechelniță,, SCL, XII (1961), p. 277, și credința la care face aluzie Marțial, V, 29 : cine mănîncă iepure (lepŏrem) va avea grație (lepōrem) șapte zile.