HOHOT, hohote, s. n. Izbucnire zgomotoasă de rîs sau de plîns. Hohotul se domolește Și Toader așa vorbește. DEȘLIU, M. 25. Publicul rîde înainte cu un hohot colosal. CARAGIALE, O. III 8. Demonii rîseră; o, ce de hohote! BOLINTINEANU, O. 74. Mi se părea că aud din vreme în vreme un hohot lung și răsunător deasupra capului meu. ALECSANDRI, O. P. 260. ◊ Fig. Stau și ascult:... Hohotul, geamătul Vîntului crud. LESNEA, I. 65. Și plopii rari vîjîie-n vînt, Scot hohote parcă să-mi spună În rîs ce nemernică sînt! COȘBUC, P. I 65. ◊ (Determinat prin «de rîs» sau «de plîns») Ducînd cu violență mîna la ochi, izbucni într-un hohot de plîns înăbușit. ARGHEZI, P. T. 43. Deodată Neagu tresări; își auzise numele rostit într-un hohot de rîs. BART, E. 211. Slobozi un hohot de rîs azvîrlind arma. NEGRUZZI, S. I 79. ◊ Expr. A rîde (sau a plînge) cu hohot (sau cu hohote) = a rîde (sau a plînge) foarte tare, zgomotos. Plîngea cu hohote. DUMITRIU, N. 42. Plînse cu hohote, să-și răcorească inima. MIRONESCU, S. A. 52. Plecîndu-și fața pe mîna ei aspră, plînse cu hohot. VLAHUȚĂ, O. A. 379. Rîd cu hohot de nepriceperea și slăbăciunea lor. CREANGĂ, P. 190. ◊ (Metaforic) Călătorul soare Rîdea cu hohot repetat. COȘBUC, P. I 124. ♦ Fig. Zgomot puternic (cu ecouri). Un trăsnet frînge cu hohot repetat Un brad din fața casei. COȘBUC, P. I 258.