HODOROGEALĂ, hodorogeli, s. f. Faptul de a hodorogi; zgomot mare, continuu și asurzitor (de obiecte lovite între ele, răsturnate etc.); huruială. Moara măcina mereu, mereu, cu hodorogeala enervantă a roții rupte. ARDELEANU, D. 241. Cu talanca de la oi, cu cleștele și cu vătrariul face o hodorogeală și un tărăboi de-ți ia auzul! CREANGĂ, A. 39. ◊ (Metaforic) Cîtă hodorogeală de tunete, ce mai vînzoleală și trăncăneală de pretutindeni nu era să zguduie, din temelie, gospodăria cerească! HOGAȘ, M. N. 164.