hipostază sf [At: DL / Pl: ~ze / E: fr hypostase] Stagnare a sângelui în vasele capilare ale membrelor inferioare ale corpului sau în plămânii bolnavilor care au stat mai mult timp în pat.

HIPOSTAZĂ s. f. Stagnarea sîngelui în vasele capilare ale membrelor inferioare ale corpului sau în plămînii bolnavilor care au stat mult timp în pat.

HIPOSTAZĂ s.f. 1. Stază sanguină pasivă. 2. (Gram.) Conversiune. [< fr. hypostase, cf. lat., gr. hypostasis].

HIPOSTAZĂ s. f. 1. (med.) stază sangvină, cauzată de o lungă ședere în pat. 2. (lingv.) conversiune. (< fr. hypostase, lat., gr. hypostasis)

*ipostáză f., pl. e (vgr. ῾ypóstasis, ceĭa ce e dedesupt, temelie, sediment, ființă, persoană). Med. Sediment, depozit (de ex., în urină). Teol. Ființă, persoană. – Vechĭ ipostás, n., pl. urĭ și e (ngr.). V. stat 1.

hipostază (boală) (desp. -pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. hipostazei; pl. hipostaze

!hipostază (boală) (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. hipostazei; pl. hipostaze

hipostază (med.) s. f. (sil. mf. -sta-) → stază