2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HIPOGÉU, -ÉE, hipogei, -ee, s. n. adj. 1. S. n. (În Antichitate) Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, cu destinație mai ales funerară. 2. Adj. (Zool., Bot.) Care trăiește sub pământ. – Din fr. hypogée.

hipogeu, ~ee [At: LTR2 / Pl: ~ei, ~ee / E: fr hypogée] 1 sn (Ant) Construcție subterană din mai multe încăperi, destinate să servească de mormânt. 2 a (Zlg, Bot; îoc epigeu) Care trăiește sub Pământ. 3 a (D. un mod de germinație) La care cotiledoanele nu ies la suprafața Pământului. 4 a (D. roci sau procese geologice) Care își are originea în interiorul Pământului.

HIPOGÉU, -GÉE, hipogei, -gee, s. n., adj. 1. S. n. (În antichitate) Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, destinate să servească de mormânt. 2. Adj. (Zool., Bot.) Care trăiește sub pământ. – Din fr. hypogée.

HIPOGÉU, -ÉE s.n. (Ant.) Construcție, (spec.) mormânt subteran. [< fr. hypogée].

HIPOGÉU, -ÉE adj. (Despre animale, plante; op. epigeu) Care trăiește sub pământ. ♦ (Despre un mod de germinație) La care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului. ♦ (Despre roci sau procese geologice) Care își are originea în interiorul pământului. [< fr. hypogé, cf. gr. hypo – sub, ge – pământ].

HIPOGÉU2, -Ă adj. 1. (despre animale, plante) care trăiește sub pământ. ◊ (despre un mod de germinație) la care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului. 2. (despre roci, procese geologice) care își are originea în interiorul pământului. (< fr. hypogé, gr. hypogeios)

HIPOGÉU1 s. n. (ant.) construcție, mormânt subteran. (< fr. hypogée, lat. hypogeum, gr. hypogeion)

*ipogéŭ n., pl. eĭe (lat. hypogéum, d. vgr. ῾ypógeion, d. ῾ypó, supt, și gê, pămînt. V. apo- și peri-geŭ). Construcțiune saŭ mormînt subteran.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hipogéu1 adj. m., pl. hipogéi; f. sg. și pl. hipogée

hipogéu2 s. n., art. hipogéul; pl. hipogée

hipogéu s. n., art. hipogéul; pl. hipogée

hipogéu adj. m., pl. hipogéi; f. sg. și pl. hipogée

Intrare: hipogeu (adj.)
hipogeu1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A103)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hipogeu
  • hipogeul
  • hipogeu‑
  • hipogee
  • hipogeea
plural
  • hipogei
  • hipogeii
  • hipogee
  • hipogeele
genitiv-dativ singular
  • hipogeu
  • hipogeului
  • hipogee
  • hipogeei
plural
  • hipogei
  • hipogeilor
  • hipogee
  • hipogeelor
vocativ singular
plural
Intrare: hipogeu (constr.)
hipogeu2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hipogeu
  • hipogeul
  • hipogeu‑
plural
  • hipogee
  • hipogeele
genitiv-dativ singular
  • hipogeu
  • hipogeului
plural
  • hipogee
  • hipogeelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hipogeu (adj.)

  • 1. zoologie botanică Care trăiește sub pământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. (Despre un mod de germinație) La care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului.
      surse: DN
    • 1.2. (Despre roci sau procese geologice) Care își are originea în interiorul pământului.
      surse: DN

etimologie:

hipogeu (constr.)

  • 1. în Antichitate Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, cu destinație mai ales funerară.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: