HIPERTIMIE s. f. (Med.) Creștere exagerată a bunei dispoziții în stările maniacale. – Din fr. hyperthymie.

hipertimie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr hyperthymie] (Med) Creștere exagerată a bunei dispoziții caracteristică stărilor maniacale.

HIPERTIMIE, hipertimii, s. f. (Med.) Creștere exagerată a bunei dispoziții caracteristică stărilor maniacale. – Din fr. hyperthymie.

HIPERTIMIE s.f. (Med.) Creștere exagerată a bunei dispoziții în stările maniacale. [Gen. -iei. / < fr. hyperthymie, cf. gr. hyper – peste, thymos – spirit].

HIPERTIMIE s. f. 1. ansamblu de tulburări atribuite funcționării exagerate a timusului, la copii și adolescenți. 2. creștere exagerată a bunei dispoziții, în stările maniacale. (< fr. hyperthymie)

hipertimie s. f., art. hipertimia, g.-d. hipertimii, art. hipertimiei

hipertimie s. f., g.-d. hipertimii, art. hipertimiei

hipertimie s. f., g.-d. hipertimii, art. hipertimiei