hiper- [At: IORDAN, L. R. A. 193 / S și: (înv) hyp- / E: fr hyper-, ger hyper-, gr ὑπερ-, lat hyper-] (Îoc hipo-) Element de compunere însemnând: 1 Peste. 2 Deasupra. 3 Excesiv de... 4 Prea.

HIPER- Element prim de compunere savantă însemnînd „peste”, „deasupra”, „în exces”. [Var. iper-. / < fr. hyper-, cf. gr. hyper].

HIPER- pref. „peste”, „deasupra”, „în exces”. (< fr. hyper-, cf. gr. hyper)

iper- vz hiper-

IPER- v. hiper-.

*íper- (vgr. ῾ypér, deasupra), prefix care arată superioritatea saŭ abuzu și care se întrebuințează într’o mulțime de cuvinte științifice, ca: iperemie, ipertrofie. La cuvintele latine trebuĭe să întrebuințezĭ super-, supra-: superfetațiune, supranutrițiune. Forma hyper- nu e conformă spirituluĭ limbiĭ româneștĭ.

+hiper adj. invar. (Câțiva studenți erau ~.)

hiper- (hyper-) (< gr. ὑπέρ, „deasupra, peste”), prefix folosit în terminologia muzicală pentru a indica: 1. un interval* superior față de un anumit sunet de referință, ex.: hiperdiapente, cvinta* superioară. 2. În sistemul vechilor moduri (I, 1) gr. (v. și greacă, muzică), un mod format la cvinta superioară (hiperdorian, hiperlidian, hiperfrigian, hipermixolidian); v. systema teleion. Echiv. lat. super-. Ant. hipo*-.