HIAT, hiaturi, s. n. Întîlnire (fără a forma diftong) a două vocale, dintre care una la sfîrșitul unui cuvînt sau al unei silabe, iar cealaltă la începutul cuvîntului sau al silabei următoare. Sistemul fonetic al limbii romîne nu îngăduie, în general, prezența hiatului. IORDAN, L. R. 204. – Pronunțat: hi-at.