HERMENEUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; referitor la hermeneutică. [Var.: ermeneutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.

hermeneutic, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr herméneutique, ger Hermeneutik] 1 sf Știință și artă a interpretării textelor vechi, în special biblice Si: exegeză. 2 sf (Pgn) Știință a interpretării fenomenelor culturii spirituale. 3-4 a Specific hermeneuticii (1-2). 5-6 a Referitor la hermeneutică (1-2). 7-8 a Care aparține hermeneuticii (1-2).

HERMENEUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; de hermeneutică. [Var.: ermeneutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.

HERMENEUTIC, -Ă adj. Referitor la hermeneutică, de hermeneutică. [Var. ermeneutic, -ă adj. / < fr. herméneutique].

HERMENEUTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutică. II. s. f. 1. știința sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretării. 2. știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. ◊ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)

HERMENEUTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de hermeneutică; propriu hermeneuticii. /<fr. herméneutique, germ. hermeneutisch

ermaneutic, ~ă^[1] a vz hermeneutic

ermeneutic, ~ă a vz hermeneutic

ermineftic, ~ă a, sf vz hermeneutic

erminevtic, ~ă a vz hermeneutic

ERMENEUTIC, -Ă adj. v. hermeneutic.

*ermenéŭtic, -ă adj. (vgr. ῾ermeneutikós). Relativ la interpretarea cărților sfinte. S. f. Știința interpretăriĭ cărților sfinte.

hermeneutic adj. m., pl. hermeneutici; f. sg. hermeneutică, pl. hermeneutice