hereți v [At: NEGRUZZI, S. II, 121 / Pzi: ~țesc / E: nct] (Reg) A se trudi.

arete² sm vz herete

ERETE, HERETE, ‡ARETE DOS., ‡HĂREȚ BIBL. sm. 🐦 1 Pasăre mare, răpitoare, de coloare cenușie, cu pîntecele alb, picioarele galbene și ciocul negru; sboară repede și sgomotos, atacînd toate păsările și mamiferele mici; numită și „(he)erete- de-porumbei”, „uliu” sau „uliul-găinilor”, „hărău”, „cobăț”, „găinar”, „porumbar”, etc. (Astur palumbarius) (🖼 1997): el se repezea ca un erete și i-l smulgea din mînă I. -GH. ¶ 2 Pasăre răpitoare, cu spinarea albastră, capul cenușiu și cu o pată albicioasă pe ceafă, cu penele cele mari ale aripilor și ale cozii negre; sboară ca rîndunica, ținîndu-și aripile încovoiate ca o secere; se hrănește cu păsărele și e spaima rîndunelelor, din care cauză e numită și „eretele-rîndunelelor” (Falco subbuteo) ¶ 3 ~ -ROȘU, ~ -DE-SEARĂ = VÎNTUREE ¶ 4 ~ -DE- IARNĂ, ~ -PITIC = VINDEREU [probabil de aceeași origine cu HĂRĂȚ].

hărățésc și herețésc v. tr. (ung. herécelni, a călca, hergelni, a călca, a zădărî. V. hărțuĭesc). Mold. (Șez. 32, 109). Zădărăsc, hărțuĭesc: nu hărăți cînele, că mușcă. V. refl. Mă hărțuĭesc, mă hîrjonesc: hărățindu-se oare-ce (cît-va), aŭ dat dos (Let. 2, 221).

herețésc, V. hărățesc.

herete, hereți, s.m. (reg.) specie de uliu; cobaț, vânturel, porumbar, găinar, uliul-găinilor, boaghe, coroi, hulubej.