6 definiții pentru henoteism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.

HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.

henoteism sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr hénothéisme, ger Henotheisme] Formă primitivă de religie care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult.

HENOTEÍSM s.n. Formă de religie în care credincioșii se închină unui singur zeu, fără a exclude existența altora. [Pron. -te-ism. / < fr. hénothéisme, germ. Henotheismus, cf. gr. heis, henos – unu, theos – zeu].

HENOTEÍSM s. n. formă primitivă de religie în care credincioșii se închină unei singure divinități, fără a exclude existența altora. (< fr. hénothéisme)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: henoteism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • henoteism
  • henoteismul
  • henoteismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • henoteism
  • henoteismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

henoteism

  • 1. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: